Consilo
Povestea banilor în 2017
De la Brexit la legea americana a tăierii taxelor, de la explozia Bitcoin la marile tranzacții și fuziuni, 2017 a fost un an extrem, atât pozitiv, cât și negativ: Trump, Macron, criza din Catalunia, victoriile împotriva ISIS în Iraq și Siria, dar si catastrofalele înfrângeri din Londra, Manchester și Barcelona. Povestea merge mai departe cu cel de al șaselea test de bombă nucleară din Coreea de Nord, însoțit de postările iraționale ale lui Trump pe Tweeter, mișcarea hollywoodiană #metoo, atacul cibernetic global ”WannaCry”, uraganul Irma și lista poate continua în aceeași maniera până mâine. Contrar a tot ceea ce a fost nefast, 2017 a fost anul creșterilor economice în cele mai importante domenii.
Ce este in spatele unui business de succes? Mai bine zis, CINE este în spatele unui business de succes? Într-o era a digitalizării, a inteligenței artificiale și a ”internet of things”, răspunsul poate părea cel puțin ciudat, dar OAMENII rămân cea mai importantă resursa, ce folosește toate armele ciberneticii pentru a manipula convinge masele unde și cum să își investească timpul și banii. Evident sau nu, informația rămâne primordială pentru a avea succes, așa că haideți sa trecem în revista câteva povești financiare care au revoluționat economia ultimului an.
1. Apocalipsa comerțului offline
Aceasta mișcare își are originea în 2015 și a însemnat închiderea unui număr formidabil de piețe comerciale, generând în 2017 desființarea a peste 17.000 de joburi doar în ultimul an. Victimele acestui proces de comutare din offline în online continuă să se înmulțească, însă o pierdere pentru unii semnifica evident un câștig pentru alții. Magazinul online american Walmart a depășit orice așteptare în materie de dezvoltare financiară, în timp ce colosul shoppingului online, Amazon, și-a propulsat propriul CEO, pe Jeff Bezos, direct în fruntea clasamentului celor mai bogați oameni ai planetei, depășindu-l pe Bill Gates, cu o avere estimată de peste 109 miliarde de dolari. Mai mult, business-ul asiatic Alibaba Group a reușit performanța imbatabilă de a rula vânzări de peste 20 de miliarde de dolari într-o singura zi. Apocalipsa comerțului offline? E raiul dezvoltării onlineului!
2. Marile tranzacții și fuziuni
DowDuPont Inc. este o companie americană formată după fuziunea dintre Dow Chemical și DuPont în vara acestui an. Compania a devenit cea mai dezvoltată companie din industria chimică, cel puțin în ceea ce privește volumul de vânzări, după o tranzacție estimată la 66 de miliarde de dolari. În aceeași maniera, Bayer și Monsanto ”are advancing together”, după o fuziune cotată la 35 miliarde de dolari, transformând compania multinatională germană într-o companie multiglobală. Tot în 2017, în aceeași zonă de business, americanii de la Praxair au cumpărat Linde(Muenchen, Germania), iar ChemChina i-a cumpărat pe elvețienii de la Sygenta pentru ”umilul” preț de 43 de miliarde de dolari. După câte se pare, cererea continuă de medicamente continuă să crească giganți în industrie. Suma tranzacțiilor colosale ale ultimului an este de două sau chiar trei ori mai mare decât totalul ultimei decade. Mai mult decât atât, până în 2017, cea mai mare valoare estimată a unei fuziuni nu a depășit niciodată 20 de miliarde
3. Febra îmbogățirilor rapide
În 2009, o persoană necunoscută sau un grup de indivizi ce se intitulau Satoshi Nakamoto inventau Bitcoinul, , o moneda virtuală faimoasă și o metodă de plată globală. La început se vindea pentru câțiva dolari, însă în 2017 a atins cota fabuloasă de 16.000$/bitcoin(având o creștere spectaculoasă de la 5 la 16 mii într-o singură lună). Ar fi fost ideal să putem prezice viitorul, însă nu se știe niciodată ce ne rezervă 2018. Parafrazându-l pe Shakespeare- TO BUY OR NOT TO BUY, aceasta este întrebarea.
Ce a făcut Consilo în 2017? Ar fi multe de povestit, însă voi rezuma cele mai importante evenimente. În ultimul an am crescut mai puternici, am reușit să creștem echipa de la câțiva oameni la o echipă de peste 50, iar în următoarea perioadă ne pregătim să deschidem un al doilea punct de lucru. În ceea ce privește performanța, am depășit demult volumul de 7000 vânzări/lună, muncind sârguincios și organizând constant training-uri de dezvoltare profesională. Astfel ne-am consolidat și parteneriatele, reușind totodată să ne fortificăm sistemul de securitate al datelor și sa devenim mai buni în ceea ce facem. Ar mai fi lucruri de spus? Sigur că da! Am întemeiat primul nostru birou internațional în Germania, iar înființarea departamentului de IT a însemnat o super aplicație de optimizarea a proceselor de aftersales, așa că suntem mândrii pentru un 2017 senzațional.
Ce vrem de la noul an? Să ne lărgim portofoliul cu un partener internațional, să inaugurăm noul punct de lucru și să ne consolidăm echipa care are deja performanțe neașteptate. Tu ce îți dorești de la noul an? Până săptămâna viitoare, continuă să te focusezi pe a găsi cele năstrușnice idei de dezvoltare economică și nu uita că TU poți fi schimbarea inedită a businessului din noul an. Fii o poveste de succes și vei cuceri țeluri inimaginabile! Succes!
PRIETENII TAI, ECHIPA CONSILO WEB
