top of page
Search
  • Writer's pictureConsilo

Echipa Consilo WEB - Laurențiu Clenci

Echipa Consilo este o echipă tânără, pozitivă cu oameni pasionați de munca pe care o depun zilnic, dar și cu o mare dorință de a-și dezvolta abilitățile.


Avem plăcerea de a discuta astăzi cu o persoană foarte ambițioasă, pasionată de business, dar și de tot ceea ce este legat de dezvoltarea personală. Este vorba de Clenci Laurențiu. Colegul nostru spune că își dorește să devină unul dintre cei mai mari antreprenori.


Vă invităm să descoperiți care sunt răspunsurile și sfaturile oferite de colegul nostru în cadrul acestui interviu!



Dorim să ne dezvălui puțin despre tine, despre pasiuni, dorințe, dar și despre planurile pe care le ai pentru viitor.

“Sunt Laurențiu Clenci, am 18 ani, iar anul acesta am terminat liceul. Sunt foarte pasionat de business, pot să zic că e tot ceea ce aș vrea să fac vreodată. O pasiune am și pentru dezvoltarea personală, tot ce ține de psihologie și de condiția umană. Îmi place foarte mult și sportul, fac zilnic antrenament și în plus iubesc să citesc.

Vreau să am un impact, să ajut lumea, sunt liderul comunității: Vreau Să Fiu Antreprenor din Sibiu. Dorința mea (care este și un plan clar) e de a schimba mentalitatea tânărului român, românului în general, pentru că eu unul consider că de acolo pleacă totul.

Planuri pentru viitor: am intrat la ASE în București, la Marketing, deci plec în capitală. Am de gând să cresc comunitatea VSFA până când devine cea mai productivă și cea mai mare din țară, vreau să îmi iau un mentor (și nu orice mentor, ci pe un antreprenor de top din România) și să devin cel mai bun vânzător.

Cea mai mare calitate a mea este reprezentată de faptul că gândesc la scară mare, iar cel mai mare defect este graba.”


Care sunt valorile după care te ghidezi?

“I Responsabilitate

II Succes

III Recunoștință

Deși nu au fost întotdeauna acestea, am început să-mi creez încetul cu încetul valorile și să trăiesc în concordanță cu ele.”


Ce reprezintă pentru tine SUCCESUL?

“Pentru mine, o persoană de succes este aceea care iubește ceea ce face zilnic. Deci definesc succesul printr-o atitudine, nu prin ceva material. Bineînțeles că îmi doresc un Lamborghini și bineînțeles că vreau să ajung în BBC (Billionaire Boys Club), dar mă consider o persoană de succes încă de pe acum, pentru că fiecare zi din viața mea e grozavă.”


După părerea ta, care sunt cele mai importante 3 principii pentru a deveni un bun vânzător?

I. Să nu renunți de la primul nu & să te gândești că te-a refuzat din cauză că are o

nemulțumire/nesiguranță.

II. Să îți cunoști foarte bine produsul.

III. Să fii consecvent (asta fiind un principiu de aplicat în toate domeniile)”


Care crezi că sunt cele mai mari provocări în acest domeniu?

““Cu toții vrem să cumpărăm, dar nimănui nu-i place să i se vândă”. Atât spun, fiecare interpretează cum vrea.”


Atunci când treci printr-o perioadă mai slabă, cum reușești să rămâi motivat pentru a obţine ceea ce îți dorești?

“Am început să conștientizez că sunt doar niște stări și că este normal să trec și prin perioade mai low. Nu mă mai judec și nici nu încerc să înțeleg stările, ci doar să le accept. Dacă ar fi să spun câteva metode folosite de mine, acestea ar fi:

I Meditație

II Vizualizare

III Plimbare singur, în natură

IV Ascult muzică, mă uit la un film legat de succes & bani

V Mă uit la video-uri motivaționale pe YouTube & la video-uri cu antreprenorii români –

recent le-am descoperit pe cele ale Andreei Roșca, sunt geniale. Recomand 😊”


Dorim să ne prezinți pe scurt experiența ta Consilo.

“Din momentul în care am intrat la Consilo știam că o să-mi placă, semană foarte mult cu ceea ce-am văzut în filmul “Lupul de pe Wall Street” 😊. Și știam că o să devin persoana cu cele mai multe vânzări, pentru că sunt o fire competitivă și îmi place să fiu cel mai bun în tot ce fac, orice aș face. În primele zile m-am așezat lângă cei care aveau cele mai multe vânzări și am “furat” meseria, mi-am notat speech-ul lor, îi observam foarte atent. Mergeam acasă și mă pregăteam, repetam speech-ul acela, îmi făceam diverse scenarii, cum i-aș răspunde unui client care-mi cere una, alta. După o săptămână și jumătate, chiar am avut cele mai multe vânzări din departament, eu venind aici fără experiență și plecam acasă super încântat și motivat.”


Deoarece suntem la finalul acestui scurt interviu, te rugăm să transmiți câteva cuvinte celor care citesc aceste rânduri, dar și celor care își doresc o carieră de succes în acest domeniu.

“Orice facem în viața asta e o vânzare. Fie că ne influențăm părinții să ne cumpere o jucărie atunci când suntem mici (chiar dacă nu încercăm diverse tehnici persuasive pentru a-i convinge, ci doar ne aruncăm pe jos și urlăm), fie că o convingem pe fata aceea faină să iasă în oraș, noi, de fapt, vindem. Deci pentru a obține ce-ți doreși în viață trebuie să știi să vinzi. De-asta sunt eu aici, am venit să învăț (pentru a ști cum să o conving pe fata aia faină să iasă în oraș, haha). Recomand fiecărei persoane să vină măcar o zi la Consilo și e destul. Pentru că după nu vor mai dori să plece 😊.”


Dorim să-i mulțumim colegului nostru pentru momentele acordate.

Laurențiu, echipa Consilo WEB îți urează mult succes în continuare pentru a ajunge acolo unde ți-ai propus!


Îți dorești să faci parte din echipa noastră?

Aplică aici: https://www.consilo.ro/recrutarepentru postul de Consultant Telesales.

188 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page