top of page
Search
  • Writer's pictureConsilo

Echipa Consilo WEB - Diana Mărginean

Povestim în interviurile noastre cu oamenii ambițioși, oamenii care respectă clienții, dar și persoanele din jurul lor. Atunci când ajungi în echipa noastră, Consilo, ești întâmpinat cu mult respect, iar acesta este transmis mai departe.


Așa este și colega noastră Diana Mărginean, o persoană care oferă respect tuturor colegilor, dar și clienților săi. Diana a venit în echipa noastră acum un an de zile, a fost asistent back office pentru o mare parte din perioada petrecută aici, însă din dorința de a comunica cu cât mai multe persoane, a ales postul de consultant vânzări.


Iată care sunt răspunsurile Dianei oferite interviului nostru!



Dorim să ne dezvălui puțin despre tine, despre pasiuni, dorințe, dar și despre planurile pe care le ai pentru viitor.

“Bună! Mă numesc Diana Marginean. Sunt pasionată de literatură și arte plastice și de asemenea, îmi plac plimbările lungi în natură. Pe viitor îmi doresc să continui în acest domeniu sau în cel al resurselor umane și să am un job în limba germană.”


Care sunt valorile după care te ghidezi?

“Valorile după care mă ghidez sunt: onestitatea, respectul și curajul.”


Ce reprezintă pentru tine SUCCESUL?

“Succesul reprezintă pentru mine un drum, nu destinația finală. Consider că el se construiește din realizări, dar și din eșecuri.”


După părerea ta, care sunt cele mai importante 3 principii pentru a deveni un bun vânzător?

“Pentru a deveni un bun vânzător e necesar să fii perseverent, să muncești și să ai multă răbdare, deoarece rezultatele de foarte multe ori nu vin imediat.”


Care consideri că sunt cele mai mari provocări în acest domeniu?

“Cele mai mari provocări apar atunci când lucrurile devin dificile, când trebuie să muncești de două ori mai mult pentru aceleași rezultate pe care le-ai avut și în trecut.”


Atunci când treci printr-o perioadă mai slabă, cum rămâi motivat pentru a obţine ceea ce îți dorești?

“Pentru a ramane motivată, îmi stabilesc un plan pe care încerc să îl respect. A avea niște repere pentru a-mi putea măsura progresul este ceea ce mă motivează. Sărbătoresc realizările și încerc să învăț cât mai mult din lucrurile care nu au mers atât de bine. De cele mai multe ori eșecurile mă ajută mai mult decât succesele, prin lecțiile pe care mi le oferă.”


Dorim să ne prezinți pe scurt experiența ta Consilo.

“Sunt în Consilo de un an și am început ca asistent back office. Experiența din back office m-a ajutat foarte mult în a-mi forma o imagine complexă a ceea ce înseamnă vânzări în Consilo. În prezent sunt consultant de vânzări. Mă bucur mult să fac parte dintr-o echipă în care se pune accentul pe cooperare.”


Deoarece suntem la finalul acestui scurt interviu, te rugăm să transmiți câteva cuvinte celor care citesc aceste rânduri, dar și celor care își doresc o carieră de succes în acest domeniu.

“Domeniul vânzărilor este unul dinamic. Constant apar noi provocări și este necesar să te adaptezi. Despre orice domeniu ar fi vorba, nu există o rețetă standard a succesului. Consider că este important să muncești, să crezi și să fii perseverent. Și mai ales să zâmbești.”


Muțumim, Diana pentru timpul acordat și îți urăm spor la cât mai multe vânzări!


Îți dorești un loc de muncă într-o echipă de oameni ambițioși și dornici să împărtășească cu tine tot ceea ce au învățat de-a lungul timpului? 

Hai în echipa Consilo WEB, poți aplica chiar aici pentru postul de Consultant Telesales oferit în unul dintre punctele noastre de lucru din Sibiu sau Deva:  https://www.consilo.ro/recrutare.

123 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page